“Nu sunt un temerar. Vai de cei cărora pe munte, frica le este straină; asta înseamnă ca sunt inconstienţi.” Walter Bonatti
Cum muntele mi-a fost străin o perioadă destul de lungă, şi-anume de mai bine de o lună (timp în care am skiat, şi-am skiat şi m-am plimbat pe alte meleaguri, şi-am mai skiat un pic), se cerea o ieşire aşa.. “de-a binelea”.
Şi cum al nostru Crai e deja pudrat cu zăpadă, şi cum dau în tremurici de fericire când aud “creasta Craiului” alături de cuvântul “iarnă” vineri seara pornesc la drum alături de Mihaela, Georgiana şi Lucian (cu reîntregirea trupei sâmbătă dimineaţă, când avea să ajungă la Curmătura şi Mugur din Braşov).
Zis şi făcut. Miezul nopții ne găseşte la Fântâna lui Botorog, echipându-ne de frig, având după noi niște rucsaci cam greuţi plus o lună plină de toată frumuseţea.
echiparea la început de drum – Fântâna lui Botorog
Şi cum e a nu ştiu câta oară când fac traseul ăsta pe noapte nu pot decât să mă bucur de faptul că e ditamai zăpada, brazii atârnă bătrâni sub greutatea ei, luna creează umbre ciudate şi nu mai avem nevoie de nicio altă sursă de lumină, totul în jur sclipeşte efectiv ca-n basme, poteca bătută pare un drum spre căsuţa din poveşti, satul Măgura stă şi el suspendat pe dealurile lui, iar în momentul în care chiui de bucuria celor văzute, un câine de undeva dintr-un sat îmi răspunde zgomotos.
Ieşirea în Poaina Zănoaga este pur si simplu o explozie de adjective. E lumină ca ziua iar creasta Pietrei Craiului străluceşte nepământesc, nefiresc, ca într-o altă lume cu alte sensuri ale frumosului. Ce să mai.. sunt la munte..
Cabana Curmătura doarme, mai ales la ora asta târzie. Găsim sala de mese deschisă și după ce punem de-o cină ne băgăm în sacii de dormit pentru numai 4 ore. Și timpul trece repede așa că numaidecât se face dimineață și începe chinul trezitului. Ne dăm cu greu jos din sacii calzi de dormit și cu o energie motivată de faptul că astăzi vom face creasta Pietrei Craiului ne punem iarăși pe mâncat și făcut ultimele pregătiri pentru ziua lungă ce va urma. Din păcate Georgiana nu se simte prea bine așa că decide să ne aștepte la cabană până dumincă.
pisu hămesit la cabana Curmătura
ne iubim cu soba
bucegii de dimineață
ză părfect dog de la Curmătura
Între timp vine și Mugur așa că plecăm la drum. Soarele ne însoțește pe poteca din Padinile Frumoase (acces direct către vârful și refugiul Ascuțit), Bucegii se arată în toată splendoarea, acoperiți de zăpezi proaspete, iar satele și dealurile dintre cei 2 munți sunt rupte dintr-un tablou de iarnă, cu geruri și hornuri pe care iese fum.
la începutul traseului, prin Padinile Frumoase
pauză de dezechipare
hai hai, că se poate
mai facem și-o poză, nu?
Zăpada este măricică așa că ne afundăm în ea neputincioși, încercâd să urcăm pe niște urme de coborâre care numai bune nu sunt. În singurul pasaj mai greuț (ma rog, nu greuț, mai puțin ușor) din tot traseul eu intru până la brâu în zăpadă și acolo rămân, Lucian la fel în urma mea așa că decide să evite pasajul pe stâncă. Fac și eu o traversare, ajung la el, și după o mică ascensiune pe bolovani urmată de o luptă cu niște copăcei deși, ieșim iarăși la soare. Mihaela și Mugur au abordat hornul de-a dreptul, ei au reușit mult mai repede să iasă din zona cu zăpadă mare. Eu cred că aș fi cedat psihic acolo 
hehe, pe-acolo am rămas eu blocată în zăpadă
ce alpiniști domne
venim și noi pâș-pâș, am trișat
și ieșim în creasta Pietrei Craiului
Nu e pic de vânt, ne bronzăm și urcăm mai departe din ce în ce mai entuziasmați. O să facem creasta….
Numai că zâmbetul ne este rapid spulberat de vânt atunci când ieșim sus la refugiu. Doamne și ce vânt. Ziceau ăștia la meteo că o să bată cu 30 km/h. Da de unde??? Băieții dau verdictul: minim 80 km/h. Nu te puteai ține pe picioare mai mult de câteva secunde, ușa de la refugiu se închide cu mare greutate, e nevoie de 2 oameni care să tragă de ea.
creasta bătută de vânt
bucegii
refugiul Ascuțit
Ce facem? Pai hai punem masa, poate se mai domolește. Topim zăpadă, facem ceaiuri, supe, scoatem și sacii ca să ne băgăm la căldură, timp în care vântul se încăpățânează să bată din ce în ce mai tare. Înăuntru este un huruit îngrozitor, abia ne înțelegem unii cu alții dacă între noi este o distanță de un metru. Mâine prognoza se anunță și mai rea. Ceață, vânt puternic, precipitații abundente în toată țara. Nasol adică. Adică din păcate nicio șansă să mai facem ceva. Noi ne bazam pe ziua de azi… Ar urma 12 ore de întuneric, pe care cu siguranță nu le-am putea dormi deoarece nu suntem suficient de obosiți. După îndelungi tratative, în jur de ora 18.00 ne facem curaj și ieșim afară cu destinația Curmătura. Nu avea niciun rost să stăm aici în frig, în incredibilul zgomot făcut de vânt, cu zăpada care curgea pe noi printr-o spărtura a unui geam, cu probabilitatea de 1% să parcurgem creasta a doua zi.
la topit zăpadă în refugiul Ascuțit
Și Doamne ce putea să fie afară. Iadul pe pământ, o dezlănțuire nebunească de forțe ale naturii pe care cu greu le-aș fi putut imagina. Ceață densă, vânt de-o putere ieșită din comun, viscol, zăpadă spulberată. Cei 100 de metri până la ieșirea din creastă au fost un coșmar. Din metru în metru trebuia să mă opresc să mă sprijin cu toată forța în poilet să nu cumva să mă ia pe sus. Fulgi de zăpadă ne izbeau fețele ca niște bucăți de sticlă pisată, fiecare pas făcut era un efort. Odată ce am reușit să coborâm în jur de 50-100 de metri urgia s-a mai potolit. Deja vedeam satele luminate și Piatra Craiului Mică cu un nor ciudat pe ea. Odată intrați în pădure cred că ne-a ajuns și adrenalina la creier, pentru că aveam toți o stare dubioasă rău, eram amețiți și amuzați de nu se știe ce.
La Curmătura e cald și bine, singurul inconvenient fiind o gașcă de ”munțomani” ratați, cu bocanci în picioare și sticle de bere în mână, care urlă mai rău ca niște animale, cad pe unde apucă prin sala de mese și grohăie pe-afară, împleticindu-și picioarele în drum către primul boschet/brad. Iar muzica ce-o ascultă nu este nici pe departe ceva ce ți-ai fi închipuit că vei auzi în Piatra Craiului. Păcat.. Slavă Domnului că nu dormim cu ei în cameră.
Ziua de dumincă se arată cețoasă, cu negură deasă, cu niște zăpadă care se chinuie să curgă din cer. Și parcă nu se chinuie deloc. Curge într-o veselie. Ținta de astăzi este traseul Anghelide.
Plecăm totuși destul de târziu de la cabană așa că la Plaiul Foii ajungem pe la ora 11-12-13 (nu mai știu exact )
iarăși la drum pe Anghelide
foișor de observație/vânatoare
încă odihniți
echipăm, dezechipăm
Și totuși se anunță o zi frumosă. Pornim prin pădure printre urme de iepuri și urși și curând, după ce batem urme frenetic, ajungem în locul unde începe traseul propriu zis, la baza căruia sălășuia în liniște o fostă avalanșă. Am zis fostă? Îhhh, mi-e cam frică. Eu, Miha și Lucian abordăm greșit traseul, ne băgăm pe o față cam înclinată cu stâncărie și zăpadă cam înghețată, și când realizăm că e nevoie de colțari (ai mei erau la Mugur în rucsac) și că nu bun pe unde suntem, deja eram prea sus. Așa că singura variantă de a coborî în siguranță de acolo este un mic (sau mare) rapel. Zis și făcut, numai că am pierdut aici mai bine de o oră. Mugur și Georgiana ne așteaptă pe traseul bun. Ajungem la ei, ne echipăm toți cu colțari și toate cele și plecăm mai departe.
la ieșirea din primul horn
în așteptare
Primul șoc îl am când o bucată de zăpadă din pădure se decupează un pic deasupra noastră. Aham, deci așa se rupe zăpada. Risc de avalanșă nu este, mă asigură băieții, deoarece placa de deasupra este de maxim 5 centimetri, iar stratul de dedesubt, mult mai consistent și mai mare face priză bună cu pământul. Aham, bun, dar poate să-mi fie frică? Măcar așa puțin. Eh, și urmează traversări expuse (asigurate frumos de băieți) urcușuri în hornuri înclinate, o frumusețe.. frică amestecată cu adrenalină, amestecată cu fericire, amestecată cu senimentul de micime, amestecată cu dorința de-a fi jos, de-a fi sus, de-a fi jos, de-a fi sus.
băieții se echipează
și Lucian pleacă
eu la cățărat
vine Miha
apoi Georgiana
Aștepările la asigurare durează mult, deoarece suntem 5, înaintăm cu greu, așa că mă trezesc tremurând din toate încheieturile, până când decid să pun și ultimul polar pe mine. Al doilea șoc, și ultimul pe ziua de azi a fost când a pârâit zăpada sub Miha și Mugur. Doamne ce zgomot oribil.. Nu aș vrea să-l mai aud vreodată. Însă la fel.. a pocnit stratul de deasupra care era subțirel și care nici nu s-a clintit. De aici gata, da-i rapel și hai odată acasă că a fost suficient pentru un singur weekend.
mai aștepăm, nu e frig, zic
vine Mugur, îl asigurăm și pe el
pai da, mergem mai departe, ce credeați?
Miha agățată în piolet
hai Ruxi, te duci tu înainte?
vin și ceilalți în punctul final
hehe, acu pornim la vale, rapeeeeel
hai la poză
Georgiana și Lucian coboară
vin și eu
cam obosite, e târziu
gata, jos colțarii
În pădure jucăm fazan și inventăm chiar și câteva cuvinte: ngă și ripostant.
Și-acasă abia la ora 2 jumate dimineața.
Ce concluzii trag după ieșirea asta? Păăăi..
- o lună jumate fără suit munții se simte cu vârf și îndesat (skiul nu se pune ca efort fizic, poate numai dacă e de tură.. așa că urmează 
)
- frica te paralizează dacă e în cantități prea mari, însă dacă nu-i deloc te poate aduce în situații fără ieșire
- când ăia de la meteo spun vânt de 30 km/h, înmulțește cu 3
- creasta Pietrei Craiului iarna este magnifică (restanța rămâne, mă întorc eu cât de repede pot)
- rucsacul solitaire nu-l mai iau în vecii vecilor amin (nu degeaba are 5 ani)
Pe curând!
(poze făcute de moi și Miha)
Desi de-a lungul intregii ture am cotcodacit ca o gaina pe oua, am trait cea mai faina experienta din ultimele luni. Ma bucura mult ca am mers cu o echipa atat de unita (Ruxi, Miha, Lucian si Mugur). Multumesc baietilor ca m-au suportat. Sper sa mai facem astfel de ture cat de curand. Eu mi-am revenit!!!
[Reply]
Bine Georgiiiii!!!! si eu le multumesc ca m-au suportat
stai calma
[Reply]
Recunosc si eu conditiile descrise destul de fidel mai sus… si da, ati fi avut o noapte interesanta sus in refugiu, din cauza vantului si a usii care nu se prea inchide – zic asta pt ca noi acolo am fost vineri noapte si n-am dormit prea mult.
Cat despre vant… intradevar 30 km/h, jos in Zrnesti, sus pe creasta, cred ca peste noapte a depasit 80km/h.
“Muntomani” le zici tu, io-i numesc, dupa cum zicea un prieten “porcusturisticusmanelaris” sau mai pe scurt “pantofari”… cand coboram din Curmatora, ei urcau si erau muuulti!
In concluzie, Piatra Craiului ramane tot acolo si noi ca si voi ca si altii ne vom intoarce mereu cu drag!
[Reply]
frumos ce faceti…mai ales iarna
dak il cititi pe E Cristea sunt o groaza de trasee in special in sudica, dar mai sunt muntomani care le stiu pe dinafara. Si in special in zona Grind sunt cel putin 3 refugii undeva la liziera de sus a padurii, de unde nu-ti mai vine sa mai pleci
ce sa mai vorbesc de versantul apusean unde trasee ca umerii p c, braul rosu, sau braul de mijloc varianta de la poiana inchisa pana la drumul numit ..lanturi..iti creeaza clipe unice.
succesuri
[Reply]
Salutare Emil. Eu din Crai am facut tot ce-i marcat si un pic si nemarcate. Dar am eu un mare fix sa fac toata creasta iarna, mi se pare absolut magnifica. A treia oara sper sa fie cu noroc, ca prima data a fost cu viscol, si a doua oara vant
Trebuie sa ma incred mai putin in prognoze cateodata si sa mai merg si la intuitie 
[Reply]
bbbrrrr, craiul mereu incapatanat..
mi-aduc aminte de o vara cand ne-a prins o furtuna imensa, grindina cat ou, trasnete sa se rupa muntele in doua si alta nu!
si momentul cand a lovit un fulger in spatele cabanei n-o sa-l uit niciodata.. GROAZNIC! am crezut ca m-am trezit pe lumea cealalta
n-am avut curaj sa fug din cort 20 de metri pana la cabana, unde statea pitit saintbernardul
[Reply]
[...] muuuulta apă şi mult noroi. Mă întâlnesc pe poteci şi cu Georgiana, o prietenă cu care am bătut în iarna asta Craiul cu vânt, viscol şi-alte aventuri de [...]
wow,asa experienta,asa tura,felicitari,superb,eu sunt abia la inceput in ale muntelui,dar o data ce te musca stiti si voi ca nu mai scapi.
Aveti grija de voi,drumuri bune sa aveti
[Reply]
[...] destul de repede din pădure şi ne plimbăm acum pe la baza abruptului. Ai zice că eşti în Piatra Craiului. Semeaţă, o faleză înaltă şi impunătoare se ridică deasupra noastră. Destul de departe se [...]
[...] Eheeeei și lung mai e drumul până în Zărnești. Și apoi până în Plaiul Foii, de-am ajuns să ne punem corturile la ora 00.30 noaptea, pe un vânt fantastic. Bătea cum numai pe sus pe creste am întâlnit, în Baiului sau iarna trecută tot prin Crai. [...]