A trecut aproape un an. Deja prea mult, deja mi se făcuse tare dor şi abia aşteptam să scot bicicleta mea roşie pe poteci de munte.
Răcoarea din această duminică dimineaţă mă duce un pic cu gândul la mare. Pe şosea, soarele ăsta alb de ora 6 sclipeşte aproape orbitor, şi vântul care adie uşurel îţi dă impresia că undeva aproape sunt valuri care se izbesc de mal.. briză.
Până la gară pedalăm voiniceşte, traversăm intersecţii cu viteze oarecum ameţitoare, coborâm dealul de la Acadmie ca pe un topogan şi ne prezentîm pe peron gâfâind, transpiraţi şi cu poftă de .. somn.
Trupa de şoc: eu, Marius şi Adi.
Uau,e prima dată când merg cu tren care dispune de vagoane pentru bicicletă. Iniţial sunt fascinată, încântată (câte am păţit cu naşii care nu te lasa cu ele în tren numa eu ştiu) dar îmi trece repede. Vagonaşul minune este incredibil de mic şi de înghesuit. Cu chiu cu vai cred că ar încăpea acolo 10 biciclete (şi asta dacă le pui unele peste altele.). Eh, cică ne-am civilizat şi noi. NU.
Ne băgăm în compartimentul ataşat vagonului pentru biciclete şi după o masă copioasă plus prăjiturile de la Adi adormim. Tocmai bine pentru că la Câmpina trenul a stat peste o jumătate de oră în gară, împlinindu-şi menirea de tren de pe meleagurile româneşti care e musai, dar musai să aibe întârziere.
Ajunşi în Sinaia pe la ora 10.30, oprim la primul bar care ne iese în drum să bem o cafea şi apoi să facem ultimile cumpărături şi verificări de echipament.
În sfârşit plecăm la drum. Către cota 1400 este numai şosea, noi pedalăm agale, prin soare, invidiându-i un pic pe cei care trec pe deasupra noastră în telegondola roz (de ce or fii făcut-o culoarea asta nu pot să înţeleg). Dar nu ne lăsăm descurajaţi de drumul care urcă şi tot urcă, astfel încât dintr-o ieşire caracteristică mie, ajungem să împingem la bicle pe un drum forestier care taie oarecum serpentinele şi ne trezim prin pădure, ocolind urzici şi împleticindu-ne printre copaci.
La cota 1400 ne oprim fix la prima terasă unde mâncăm o ciorbă scumpă şi friptură (că deh, tre să prindem forţe noi). Multă lume pe-aici, poate prea multă. Unii se uită la noi ciudat, alţii îşi fac poze pe fiecare bolovan şi stau la soare ca muştele.
Şi începe şi adevăratul munte, urcuşul până la cota 2000, care ne pune la încercare nervii şi forţa fizică de a împinge vânjos de ghidoane. Să te sui pe ele nici gând. Înjurăm, gâfâim, facem popasuri şi ajungem în şaua de unde începe coborârea. Nu înainte de a admira crestele împânzite de rododendron vişiniu şi oi albe care pasc cuminţi.
O parte din coborârea până la Bolboci a fost minunată, ne-am lăsat purtaţi de poteci într-o viteză care nu se poate compara cu nimic. Apoi, stăm pe lângă biclă deoarece smocurile de iarbă, şanţurile făcute de porci mistreţi şi bolovanii au devenit obstacole la fiecare pas. Nu, nu e uşor la munte cu bicicleta. Dar e fascinant.
Deşi am bătut Bucegii în lung şi-n lat pe-aici nu am fost aşa că mă minunez ca un copil de lacul ce ni se arată în faţă. Lacul Bolboci.
Mâncăm şi aici ciorbă de curcan (ne respectăm, nah), stăm şi un pic lungiţi la soare şi pornim iarăşi la drum spre Sinaia, pe drumul de maşină.
Bine că acum se poate da la pedale, nu mai împingem deloc la biciclete, şi în sfârşit, după ce stăm un pic la vorbă cu un motociclist urmează coborârea. Doamne şi ce bolovani am mai luat, câta zguduiala, de mi se încleştaseră degetele pe frâne. Am prins şi ceva viteză numai că eu cam derapam aşa că am preferat să merg un pic mai uşor, însă suficient de tare cât să simt fiecare piatră luată sub roţi care parcă mă arunca în sus, apoi fiecare curbă la care aveam uneori impresia că mă răstorn. Am ajuns şi pe drumul asfaltat, vreo 7-8 kilometri până la gară unde am mers ca nebunii, uneori mai repede decât maşinile care nu depăşeau 35-40 de km/h.
E deja ora 20.40, iar la 20.46 avem tren către Bucureşti. Am ajuns perfect. În gară mai sunt încă 6 biciclişti cu care ne împrietenim şi hotărâm să merem cu naşu toţi. Numai că domnul controlor nu ne lasă să ne urcăm, că domne trenul nu are vagon pentru biciclete, şi mai mult decât atât ţine trenul în gară nici mai mult nici mai puţin de … 1 minut.
Merem posomorâţi (oarecum) la o bere şi ne hotărâm să luăm trenul de 22.10. Care va avea întârziere o oră, că deh, suntem în România.
Aşa că facem ture cu bicicletele în sala de aşteptare şi evident că la sosirea trenului trebuie iarăşi să ne certăm cu naşul care ne spune: n-aveţi voi bani de trenul ăsta.
Haha, mda, nu avem, merem cu naşu.
Şi dormim în tren rupţi de oboseală după o zi în care am fost la munte cu bicicleta, ne-am întrecut limitele şi am simţit adrenalina cum ne făcea inima să zburde, am salutat nenea cioban, am făcut vânătăi în palme, în genunchi, ne-am rupt fundurile pe şa, ne-au clănţănit dinţii pe bolovani, am ocolit un urs pentru că am avut eu “inspiraţia” să îi bag pe băieţi prin toţi boscheţii astfel evitând ursul de pe şoseaua spre cota 1400, am mîncat o pizza de 30 de lei (bunicică), am cunoscut alţi biciclişti, şi am făcut un traseu care ne-a purtat prin toate stările.
Bicile cuminţi în tren
Cota 1400 – popas de masă
Sinaia de sus
Hai Marius, dă-i şi împinge!!!
Admirând oi
Aterizam la Valea Dorului
Cu lacul Bolboci în spate, urmează coborâre printre bolovani
Motociclist în umbră
Daaaaa, merg mai repede decât o motocicletă, cine mai e ca mine mana sus
Nici Marius nu se lasă
Distracţie în gară
Acum am fost în Bucegi, data trecuta am fost prin Crai cu bici
bai vreau si euuuu!!! daca mergeati ep traseul facut de mine nici nu ma injurati si mergeati si cu primul nas, ca din Pietrosita nu cred ca va refuza nenea ala
[Reply]
..cu prăjiturile de la Adi am adormit si noi
[Reply]
Mai fratilor,vreau sa ajung si eu maine la sinaia,ca am auzit ca e vremea buna cu bicicleta si ma contrazic cu toata lumea,ba ca ai voie in tren cu bike-u dar treb sa ii dai rotile jos,ba ca nush ce roti sa ii dau jos si tot asa..spuneti-mi si mie cum sta cu adevarat treaba.va rog mult.RESPECT!
[Reply]
@Nos: Ai voie cu bicla in tren. La acceleratul de 6.30 exista vagon pentru biciclete si nu platesti nimic. Iar la intoarcere am impresia ca cel de ora 18.00 sau ceva de genul asta (tot accelerat) are si el vagon special.
asa ca am scapat pana la urma. Indicat (daca trenul nu are un astfel de vagon) este sa te duci la primul sau la ultimul ca sa nu incomodezi prea tare. In cazul asta te tocmesti cu nasu, eu am dat 5 lei sau niciun ban. Ideea e sa ii vorbesti frumos. Multa bafta si tura frumoasa 
Am mai mers cu bicla si in trenuri fara vagon special si a fost un pic mai dubios, adica se cam iau nasii de tine. Am patit si de-astea cu : scoate rotile, numai ca la bicla mea nu se poate
[Reply]
Multumesc frumos de informatie!!!
[Reply]
Colega,sa stii ca am fost la munte azi,nu m-am certat cu nici un controlor..nu rau
si am avut buna vointa sa urc la cota 2000 dar m-a oprit noroiu
aia e..alta data
Drum bun si multa sanatate tuturor biciclistilor
[Reply]